Copilul tău vrea o carieră militară? Află până când se fac înscrierile la Colegiile Militare!

Alegerea unei meserii nu este niciodată ușoară. Și, totuși, sunt tineri pentru care disciplina este un mod de viață, iar armata le poate oferi acest lucru. Depinde doar de ei cum aleg să intre în rândul cadrelor militare. Unii urmează un colegiu militar, alții aleg pe parcurs să devină soldați profesioniști. 

Sursa foto: MApN - Antonia Suiugan
Cei care candidează pentru un loc la colegiile naționale militare trebuie să știe câteva lucruri încă de pe acum.

- Numai până la data de 31 ianuarie 2020 vă puteți înscrie în vederea susținerii probelor de selecție aptitudinală – psihologice și fizice.

- Candidații înscriși vor fi programați pentru susținerea probelor de selecție în perioada 06.01 - 02.03.2020.

- La sosirea în centrul zonal de selecție și orientare, candidații trebuie să prezinte o adeverință eliberată de medicul de familie, care să ateste că sunt apți pentru susținerea probelor sportive (apți pentru efort fizic).

- Candidații declarați ”Admis” la selecția aptitudinală generală vor efectua vizita medicală în perioada: 08.01 - 20.03.2020.

- Termenul limită pentru întocmirea dosarului de candidat, de către candidaţii declaraţi „Admis” la probele de selecţie şi „Apt” la examinarea medicală vor fi stabilite şi mediatizate după aprobarea metodologiei şi graficului de admitere în colegiile naționale militare.

Învățământul liceal militar se desfășoară în 5 colegii naționale militare:

Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”, Breaza;

Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, Alba Iulia;

Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”, Câmpulung 
Moldovenesc;

Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu”, Craiova;

Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” , Constanța.

Este învățământ gratuit și are ca misiune pregătirea științifică și umanistă generală a elevilor prin studii de nivel liceal, pe filiera vocațională, în profilul militar, specializarea matematică-informatică.

Atenție!
Candidații care sunt deja înmatriculați în învățământul liceal sau profesional, nu se pot înscrie pentru admiterea în învățământul liceal militar.

- Personalul biroului informare-recrutare vă va oferi toate informațiile disponibile, certe, vă va consilia și îndruma pe tot parcursul procesului de recrutare.

Adresele și numerele de telefon ale birourilor informare-recrutare pot fi accesate aici.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii