Ce jucării cumperi pentru copilul tău?

Sursa foto: anpc.ro

Copiii sunt sufletul nostru și am face orice pentru ca ei să se simtă bine și să fie fericiți. Trebuie, însă, să fim foarte atenți la obiectele pe care ei le cer și pe care noi le cumpărăm pentru a-i face fericiți - jucăriile.


Încă de mici, copiii prind momentele noastre de slăbiciune și cu un zâmbet sau câteva lacrimi în ochi, pentru a ne înduioșa, ei ne fac să le cumpărăm orice jucărie. Iar atracțiile sunt extrem de mari în cartierul nostru, Drumul Taberei, unde sunt peste tot mall-uri, hipermarket-uri și tot felul de alte magazine și magazinașe.

Dacă vreți să nu aveți probleme atunci când cumpărați jucării este bine să ascultați de câteva sfaturi date de specialiștii de la ANPC - Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor:

  • să achiziţioneze jucării numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care vor avea neapărat nevoie în caz de reclamaţie;
  • să aleagă întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacităţile şi aptitudinile sale; jucăriile trebuie să fie  însoţite de avertismente generale privind grupa de vârstă recomandată care ajută la alegerea jucăriei; 
  • să ştie că jucăriile care nu sunt destinate unui grupe de vârstă specifice pot să îi rănească; 
  • să nu cumpere jucării cu părţi mici, detaşabile, pentru copiii sub 3 ani, deoarece aceştia au tendinţa să bage jucăriile în gură şi pot să se înece cu părţile mici; 
  • trebuie să respecte atenţionările referitoare la jucăriile nerecomandate copiilor sub 36 de luni, care se prezintă sub forma unei sintagme de tipul:

 „Atenţie. Nerecomandat copiilor mai mici de 36 luni. Pericol de strangulare”.

  • Fraza  ”Atenţie. Nerecomandat copiilor mai mici de 3 ani” poate fi înlocuită cu simbolul grafic de interzicere /pictograma  care vizează copiii între 0 şi 3 ani; ele (fraza şi simbolul) nu trebuie puse împreună. 
  • să ştie (şi să verifice acest lucru) că jucăriile trebuie să aibă marcate pe corpul lor, într-un mod vizibil, lizibil şi durabil, următoarele elemente:


- coordonatele producătorului şi/sau importatorului (numele, denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată a producătorului şi/sau a importatorului şi adresa la care pot fi contactaţi );

- numărul unic de identificare a jucăriei (tipul, lotul sau numărul de serie ori al modelului sau alt element de identificare);

- marcajul de conformitate CE care conduce la supoziţia că jucăria este sigură.

Notă: dacă jucăriile sunt de dimensiuni mici, elementele de mai sus sunt indicate pe ambalaj sau  într-un document care însoţeste jucăria.

  • să verifice existenţa instrucţiunilor de utilizare şi a avertismentelor specifice, însoţite de indicaţii privind precauţiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării; acestea trebuie sa fie traduse obligatoriu în limba română; să respecte întocmai aceste instrucţiuni şi precauţii. 
  • orice reclamaţie legată de o jucărie achiziţionată trebuie semnalată mai întâi vânzătorului/magazinului de la care a fost cumpărată şi în caz de nerezolvare, structurii teritoriale a ANPC.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii